2015. július 28., kedd

Verseim románul (2)

Kocsis Francisko (születésnapomra való tekintettel) meglepett egy csokor, frissen románra fordított versemmel. Mivel eddigi, románra fordított munkáimat egyszer már összegyűjtöttem, egy külön oldalra az urszu 2 blogon, most egy 2-es számmal jelezném, hogy folytatásról van szó. És örömteli gazdagodásról. Köszönöm Franciskónak ezúttal is baráti gesztusát - ilyen "valutával" szoktuk alkalomadtán fizetgetni egymást...

*

Pár nappal később a verseket átvette Párizsban élő barátom, Dan Culcer is Asymetria című portálja, az alábbi bevezető sorokkal:

CSEKE Gábor este înainte de toate poet. Un poet care a împlinit anul acesta 74 de ani. 
Este prietenul meu și sper că sunt prietenul său. 
De aceea mesajul meu nu poate fi decât scurt și cuprinzător. Să-l cuprindă în îmbrățișarea frățească pe care ar trebui să o putem realiza nu doar la nivelul indivizilor. 
Ne-am întâlnit cu decenii în urmă și am putut verifica că nu suntem mânați de vreo ură unul față de altul ci că, dimpotriva, suntem mânați de dorința, de convingerea că doar prietenia și colaborarea fără gânduri ascunse pot să constituie o relația durabilă pozitivă între indivizi ca și între comunitățile cărora le aparținem. 
Dacă nu astfel se prezintă situația, dacă în mod ciclic apar agresiuni și răspunsuri violente la acestea, este pentru că în istorie s-a constituit o relație inegalitară care nu știe cum să devină egalitară. 
Când tezele și pretextele ideologice ascunse sau vizibile care conduc de câteva secole relația dintre români și maghiari vor fi puse la arhivă, când se vor putea discuta liber și sincer divergențele legitime, relația de suspiciune între părți mari ale celor două comunități se va transforma în colaborare și poate chiar în prietenie. Până atunci noi, cei puțini, suntem avangarda. O avangardă îmbătrânită, dar neînvinsă, care cunoaște drumul spre a comunica observațiile și concluziile noastre de cercetători «statelor majore» care ne-au trimis să cercetăm terenul, no mans landului între cele două rânduri de sârmă ghimpată care despart tranșeele fricii și suspiciunii. Cum scria Camil Petrescu într-un poem din Ciclul morții, evocând situația din războiul mondial dintâi, la care participase : Die Sonne, Kamerad. Soarele este același pentru noi toți. Dacă se va stinge vom rămâne toți în întuneric și vom muri de frig.


Dan Culcer

*

CSEKE Gábor

înainte de plecare
(indulás előtt)

priveşte în gară iată
trenul trage la peron

scara îndată-i liberă
să-ţi urci bagajele-n vagon

fusta largă se pliază
pe pulpele încordate

drumul fără greş l-au socotit
meşterii căii ferate

ne privim ceasurile
cinci minute şi vagonu-i dus

n-are rost să vorbim
tăcem n-avem nimic de spus

1973

strânsură
(hordalék)

câte o scândură câteva căuşe
de portocale putrede ochelari de scafandru
trei nasturi de jeans un slip
pipe sfărâmate cleşti
rupte de rac un piaptăn
fără dinţi o găleată de joacă
perii de rădăcini roase până la lemn
şi încă atâtea altele însă
mai presus de toate
răsuflarea sărată
a mării şi câteva frânturi
de poezie izbindu-se necontenit
de stânca neagră ieşită din apă

1979


până merge ascensorul
(míg jár a felvonó)

ninge de ieri necontenit
aud uneori ascensorul pornit

stau ghemuit în buncărul de beton palatul meu
farul meu în locaşul de pândă
pe vârful himalaian al casei scării
sunt umplutura sandviciului
dintre acoperişul subţire de beton şi fundaţie
cerul liber deasupra-mi
prăpastia dedesubt
dar acesta mi-e refugiul şi-acum

ninge de ieri fără contenire
liftul coboară şi urcă-n neştire

vizuina mea de bloc scutul de ţestoasă
pivniţa podul căminul
grajdul atelierul cuibuşorul de bucurii
cameră de convalescenţă spălător
cuib de gândaci fortăreaţă de furnici
depozit de carte labirint
capcană pentru elefanţi
tu dispari de-aici
catafalc

plec de-aici şi-aici revin
în singurul meu
imobil

nu-i nici un bai până merge ascensorul
şi-s cât de cât accesibile scara coridorul

de unde atâta zăpadă cât e norul?

2002


megafon
(megafon)

în sala de aşteptare megafonul
mă strigă pe nume
mă cutremur
în această gară îndepărtată
de sufletul meu cine aici
m-ar putea cunoaşte pe nume?

poate am visat? ori n-am auzit bine
aşa cum înghiţim cu noduri
când ne înecăm?
cui i-aş putea fi dator aici
cine se joacă aici cu noi?

aştept obişnuita repetare
căci nu-i aşa se anunţă de multe ori
dacă pleacă ori soseşte vreun tren
megafonul îşi face cu sârg treaba
pârâie şi latră

nu ştiu ce aş fi putut pierde
şi nici cine mă are în evidenţă
în acest ţinut
stau în sine prăbuşit
aşteptând răspunsul

ce să fac răspunsul întârzie
de parcă nici nume n-aş avea
aplecat peste mine
pe stâlpul înalt
megafonul vorbeşte despre altceva

poate voi plecat estimp
căci n-am aici nici o treabă
megafonul acela în inimă
amplifică sonorizarea

2002


antarctica: dus-întors
(antarktisz: oda-vissza)

1. (Spre Antarctica)

hai să fugim împreună în antarctica
nu te frământa prea mult e nebun cine
se sperie de drumul lung de frigul polar
o să ne meargă bine acolo şi se rezolvă dintr-o dată totul
încetează păcatul obsedant făţărnicia
râsul eliberator va răsuna precum cristalele de gheaţă
nu ni se vor vedea decât ochii
din ei vom descifra ce s-a întâmplat cu noi
eu îi întreb pe ai tăi tu îi pândeşti pe ai mei
în tine văd limpede dorinţa copilului tău
nenăscut care se ascunde acum în celulele tale
aşteptând încordat să vadă cum i se plămădeşte destinul
în gerul polar ne putem conserva
pentru o epocă mai bună în care ne vom topi frumuşel
şi vom trăi cu fervoare scurta primăvară antarctică
acum încă nu suntem decât două blocuri de gheaţă
atacate brutal de soare
hai cu mine în antarctica de parcă ne-am duce acasă
asta deja-i gheaţă cuvântul inimii siderate

2. (Sloiuri crăpate)
nu mai îndrăznesc nici s-adorm
aud cum crapă sloiurile de gheaţă
stăm amândoi ghemuiţi înspăimântaţi
pe pluta ce se fisurează
capul năuc ţi-l sprijini de umărul meu
oceanul se agită
ce se mai năpusteşte asupra noastră
odată şi-odată sloiul nostru va crăpa
te sprijin zi şi noapte
ca să nu alunecăm brusc
pe şuvoaie de ape ce se îndepărtează
nu mai îndrăznesc nici s-adorm
aşa poate nici nu mă voi trezi vreodată

3. (Legătura tainică)

ce-i foiala asta sub gheaţă
înveşmântaţi în albastru opalin
peştii ne urmează în bancuri
corp lângă corp corp peste corp
ne minunăm la vederea acestei migraţii
dispariţia în nemărginit
câţi vor mai veni şi unde
nu va şti nimeni niciodată
că peştele pe care-l trage-n frigăruie
e o tainică legătură ce ne uneşte
suntem un singur trup divizat în două
înotăm în mijlocul unui sloi
strălucitor prădat
unde am devenit unul
tu şi eu

4. (Calendar încurcat)

socotesc în zadar
de câtă vreme trăim la pol
calendarul s-a răvăşit
tot aşa cum şi busola începe un dans bizar
în mâna noastră
şi nu se găseşte nici un pizmaş
care să se repeadă în goană după noi
numai din dorinţa de a ne face rău
şi să-şi asume această existenţă
în care bucuria solitudinii
alternează cu forţa vitală a iubirii
tocmai în asta constă minunea antarctică
nu-i darul însufleţit al ţării de gheaţă
noi am adus-o aici

5. (Peisajul inexistent)
ancora trasă
pe malul ce se-ndepărtează nici ochiul mijit
nu poate descoperi speranţa zgribulită rămasă singură
umblând rănită încolo şi-ncoace
despre soarta vaporului pus în mişcare
decid puterile de sus eu nu pot decât să contemplu
de la pupa golful ce se închide într-o cicatrice de gheaţă
ca o rană nesfârşită
leagăn dureros amintirea înfrigurată
a unui ţinut care n-a existat niciodată
a unei libertăţi rămase în depărtare
care e vie numai atunci şi acolo
unde omul e incapabil să trăiască

6. (Se demontează circul)

te sprijini în coate lângă mine
chipul ţi-e de nepătruns
tăbăcit
şi până-ţi inventariez pe-ascuns coşurile
rădăcina nasului umflat
marginile buzelor răsfrânte
mustăcioara mătreaţa
de la rădăcina părului
de parcă aş cerceta un continent străin
mi se face ruşine
deşi puteam să văd toate astea şi până acum
mâna ar porni delicat pe drumurile obişnuite
la jumătatea drumului gestul îngheaţă-n gând
cum totul se îndepărtează
rămâne în urmă ţărmul şi tu împreună cu el
pe ţărm speranţa aleargă încoace şi încolo
frângându-şi mâinile
rămâne libertatea focul nopţilor
frumuseţea noastră cuvintele
ca atunci când se demontează
circul pe îndelete
fără speranţă
în ordine răsturnată

1993-1994

(Din volumul Szerpentin vándora/Călător pe serpentine, Editura Polis, 2010)


Traducere de KOCSIS Francisko

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése